Eu şi nefericirea mea

Poate că şi lucrurile rele au un rol al lor, dar de fiecare dată când se întâmplă ceva rău îţi schimă şi planurile şi aspiraţiile şi relaţia cu toţi cei din jurul tău. În mai toate cărţile citite întâmplările rele le fac pe personajele principale să fie mai  puternice, să-şi redescopere prietenii, să regăsească pielea aia aspră care te scoate în viaţă de pe un câmp de luptă.

Poate că aşa e şi în realitate, deşi acum, la o oră şi un pic după o veste foarte proastă, mă simt ca o broască aflată pe o masă de disecţie văzând luciul lamei bisturiului într-o mână tremurândă. De un an şi ceva îmi tot spun că trebuie să mai rezist un pic, că în cele din urmă lucrurile se vor rezolva şi că o să pot să-mi fac griji din acelea penibile de tipul “vai, dacă poluă mâine va trebui să-mi prind părul în coadă că-l întrept degeaba”. Mă târăsc dintr-o lună în alta şi mai zâmbesc din când în când dar sunt în continuare nefericită. Mereu mi se pare că ştiu care e lozul câştigător dar îmi mai lipsesc 5 bani să-l cumpăr, sau că mi se pune piedică cu 2m înainte de finish.

De o lună şi un pic îmi vine să-mi smulg părul din cauza frustrării. Muncesc de printr-a 10-a şi totuşi nu sunt un candidat eligibil pentru un credit, contractele de cedare de drepturi de autor nu impresionează pe nimeni. Gândit şi scrisul se pare că nu sunt muncă. Aşa că rămân zăcând în nefericirea mea, aşteptând să mai treacă o vreme şi poate atunci o să am voie să încep şi ceea ce vreau. Şi cum zac eu în nefericirea mea mai vin şi câteva veşti proaste să-mi dea câte un picior în burtă…

Confesiunile Tarei

Acum ceva vreme, cand avem blogul pe un domeniu .eu, el se numea “Confesiuni” dar nu povesteam lucruri intime, ci situatii in care s-ar fi putut regasi si alti oameni. Aseara cu o pseudo-prezentare facuta cu tastatura pe genunchi cu o noapte in urma, m-am prezentat la HotCity Live. Am vorbit prima si mi-am dat seama ca mi-e greu. Desi vreau sa incurajez oamenii sa se apuce de proiecte frumoase, nu pot sa-i mint, sa le spun spun ca e simplu, ca vor gasi sprijinul oricarei companii/persoane. In “real life” lucrurile se misca foarte greu. Si acum am mici probleme in viata personala din cauza “sacrificiilor” legate de Soup Nights. Dar nu-mi pare rau ca trag de mine, a meritat tot efortul.

Aseara am spus si lucruri pe care nu le-am spus in alte imprejurari. Pur si simplu m-am simtit ca printre prieteni (ceea ce era si purul adevar in ceea ce-i privea pe multi dintre cei prezenti in Verde Cafe). A fost o seara frumoasa si i-am ascultat cu atentie si pe Adrian Ciubotaru si pe Dan Dumitrescu si pe Bogdan Theodor Olteanu, am de invatat in continuare multe lucruri.

 

This Is How It Goes Down

I hear my name,
I hear the trash you’re talking,
In your sleep, the secrets that you’re keeping,
This chick is smart,
Did you really think you could keep her in the dark,

Does she purr,
Does she make it hard,
Hard to speak,
Does she dress the part,
I’m sure she’ll take some getting used to,
Darlin she will never be me

Feel the burn, take a spin,
Suck the poison out of me,
I’ll make ya beg, I’ll make ya come,
To your senses if you keep,
Up the shit, take the hit,
dig your grave
This is how it goes down,
This is how it goes down,
Gonna run, gonna scream,
Gonna crawl down on your knees,
When you realize that no one’s gonna measure up to me,
Doesn’t matter cause I’m over it now,
This is how it goes down,
This is how it goes down,

I’m gonna rage,
Stay out really late,
Gonna hang, with all my friends you hate,
I may try that three-some,
Better late than never,
And better without you,

This is your future as I see it,
You will be homeless, bald and broken,
She will have left you when she finds out who you are,
You’re nothing but an extra, and baby I’m the star.

Joi, HotCity Live – despre implicarea sociala

Lume, lume! Joi, de la 7, ne strangem in Verde Cafe sa discutam despre implicarea sociala la un nou eveniment HotCity Live. Eu, Dan Dumitrescu, Adrian Ciubotaru si Bogdan Theodor Olteanu o sa va povestim cum se poate sa faci lucruri frumoase fara bugete de CSR, mii de acte si blitzuri.

Dar pana joi, nu uitati de Not Afraid 2 Talk About it, de maine, miercuri 4 noiembrie, de la 20:00. Tot in Verde Cafe, unde se intampla mereu lucruri noi.

RoNewMedia

Am fost la workshop-ul tinut de Gary R Beal – SEO & SEM si la cel al lui Susan Rice-Lincoln – Social Media Marketing. Mi-a placut foarte mult primul workshop, acolo chiar n-am vazut/auzit niciun bla-bla. In cazul lui Susan, care-i “Europe’s Leading Social Media Expert”, am asistat la un dezastru – zeita social media n-a priceput in fata cui vorbeste si vreme de o ora si un pic a rostit doar banalitati – noi ne asteptam sa aflam lucruri care sa ne puna-n fund de emotie, lucruri cu care sa ne impresionam si clientii, iar dansa s-a apucat sa ne intrebe daca stim ce e un blog sau daca stim cum functioneaza Twitter.

Revin cu detalii in zilele urmatoare.

Furaciuni si pacaleli

Se dau articolul de aici, si cel de aici, din care aflam ca:

”Pentru orice comanda de minim 50 lei vei primi un tichet cadou in valoare de 30 lei. Aceste tichete sunt valabile in perioada 10-22 noiembrie, in mai multe magazine din AFI Palace Bucuresti.
Printre magazinele pentru care sunt disponibile aceste tichete se numara: Humanic, Depot 96, Musette, NO name,  Satellite, Heavy Duty, Il passo, Fiorangelo, Pepper, Podium Store, On Line, Ipekyol, Twist, Puma, Office Shoes, Fox, Levi’s si multe altele”

Pai, dragii mei! AFI Palace a dat in mod gratuit tichetele de reduceri. Au fost la download, s-au impartit prin oras si prin mall. De ce sa te lasi pacalit de “Magazinul cu de toate”?

Vasul de croaziera, vrabiuta si PR-ul online

Eu zic ca nu-s om de PR si cand spun asta ma gandesc la cat sunt de impulsiva si cat de des imi scapa cuvinte ce nu se prea regasesc in dictionare. Ce fel de companie si-ar dori sa-si lase imaginea si reputatia in mainile unei impulsive? Dar cu toate astea eu mi-am dat seama ca stiu mai mul PR decat multe dintre fetele ce lucreaza prin departamente  sau agentii de PR. (Si va rog sa nu credeti ca generalizez, pentru ca nu o fac. Stiu multi oameni de PR care isi fac treaba intr-o maniera ireprosabila, dar stiti cum e cu uscaturile…). Asa impulsiva cum sunt, eu imi dau seama  ca PR-ul online nu se face din fata calculatorului.

Se da urmatorul scenariu: Se inaugureaza un vas de croaziera. Bloggerul A (A de la tatal A-listerilor) se duce sa vada si el vasul, pentru ca se plictisea acasa sau fusese invitat sau il rodea curiozitatea. In timp ce urca la bord, vede o vrabiuta moarta si scrie despre asta pe Twitter. In momentul ala, duduia care statea pe Twitter sa afle cine pe cine mai injura, vede tweet-ul respectiv si o suna pe PR-ul vasului de croaziera si-i spune “draga piariţă, vezi ca A e pe nava ta si deja a inceput sa scrie de rau, du-te si tu, ia-l de manuta si explica-i care-i faza cu vrabiuta moarta, pentru ca A o sa scrie pe blogul lui si de vrabiuta si de alte lucruri urate si o sa te trezesti ca un post pe blog se transforma in piatra de moara ce va trage clientul la fund”. Dar PR-ul n-avea chef de asa ceva, pai cum sa iasa din biroul de agentie si sa mearga acolo unde se intampla marele eveniment? Asa ca bloggerul a venit, a vazut, s-a apucat sa scrie si-au inceput sa curga multe lucruri urate in comentarii…

Nu era normal ca PR-ul sa se fi dus acolo unde era nevoie de un PR si sa-i explice bloggerului de ce-a murit vrabiuta si sa-i arate si locurile dragute de pe vasul de croaziera (mai ales ca erau sute)? De ce ne facem treaba doar cand ne e comod? De ce raspundem doar cand e vorba de laude? De ce nu avem decenta sa ne bagam in fund comentariile de genul “VAI CAT DE TARE!!!! FELICITARI TUTUROR! BRAVO! YEY!” cand comentariile de mai sus spun ca nu ne-am facut treaba cum trebuia. O treaba e bine facuta cand toata lumea spune ca e bine facuta, nu cand crezi tu ca ai facut mare branza!

A face lucruri

Sunt obosita. S-a vazut din postul anterior, unde am scris fanine in loc de faine si alti in loc de altii. Exista si posibilitatea sa fiu doar proasta… Depinde cat de draga sau cat de antipatica va sunt. Revenind… se pregatesc doua noi editii Soup Nights in doua orase diferite la inceputul lunii viitoare; un nou proiect – o serie de mini-dezbateri  sub numele de “Not Afraid 2 Talk About It” miercuri in Verde Cafe; mai am doua mini-proiecte de care va povestesc saptamana viitoare (proiecte pe termen scurt in care ma implic pentru ca-mi sunt foarte dragi oamenii care sunt raspunzatori de ele); Civika reincepe nebunia cu “Lecturi Urbane” si o sa mai aflati si ca imi bag coada prin online-ul romanesc intr-o chestie.

Saptamana asta mi-am dat seama ca oamenii din online sunt ma responsabili fata de job-urile lor cand scriu articole decat colegii lor “din print”. Cu toate astea sunt nerabdatoare sa-mi iau si eu un ON dintr-un shop Vodafone sa-mi vad tiparit articolul despre campionii nostri mondiali la debate si o alta revista sa-mi zaresc si acolo textele.

Va tot spuneam eu ca in cazul meu chiar e WYSIWYG: am platit chiria pe doua luni si tot nu m-am mutat de acasa – n-am avut timp sa-mi iau mobila si hainele, ori cand am avut timp mi-am dat seama ca nu pot sa-mi car singura patul. Cum ar spune americanul: “that’s lame”! Si e! Sunt atat de prinsa in “lucruri” ca nu mai am timp sa am grija de mine, visez dezastre legate de Soup Nights sau clienti, ma razgandesc de la o zi la alta, imi ies din fire foarte usor.

Cu toate astea, sunt mai aproape ca niciodata de locul ala in care imi doream sa ajung. Nu sunt cea care face pe desteapta de pe margine, sunt cea care-si spune “fraiera” si misca lucruri. Nu stiu cum e in cazul vostru, dar eu fac lucruri si gadul asta ma mai scoate din starile de cacat inerente traiului in Romania.

Loving Kubis

www.kubisinteractive.com

Aici imi exprimam eu disperarea de a avea o mana (doua – daca e sa fim exacti) de ajutor la Kubis. Primit-am CV-uri, pe care le-am trimis mai departe, si pana la sfarsitul saptamanii o sa va si spun cu cine o sa-mi mai impart biroul.

Not Afraid 2 Talk About It!

Da, titlul e in engleza! Si asa o sa ramana, unele lucruri suna mai bine in engleza. Not Afraid 2 Talk About It sau, pe scurt, Talk About It sau T.A.I. sau “chestia la care ne cheama Tara din cand in cand miercuri seara” e o intalnire pentru care toti participantii isi primesc invitatiile pe mail duminica sau luni iar miercuri in jur de 20:00 se prezinta la locul faptei. Si acolo se discuta despre lucrurile despre care nu vorbim niciodata “cu adevarat”. Si pentru ca nu e vorba de venit cu temele facute, tema serii respective se afla la locul discutiei, in seara discutiei, dupa ce a venit primul rand de bere/suc/cafea/ceai.

Prima editie Not Afraid 2 Talk About It e miercuri seara, de la 20:00 in Verde Cafe si o sa vorbim despre… Despre ce o sa vorbim, o sa aflati atunci. Daca va doriti sa ajungeti lasati-mi un comentariu si o sa ne vedem acolo.