Ceva nu-i în ordine (Tara is broken)

Eu zic că-s arogantă. Nu mă încadrez cu totul în definiţie. Eu cred că nu am o mândrie distreţuitoare faţă de alţi oameni. Nu mă cred nici mai deşteaptă şi în nici un caz mai frumoasă decât alte fete. Da’ în ultima vreme sunt cam… scorpie.  Îmi apare câte un rânjet aiurea pe faţă când văd pupături în fund pe Twitter între fete aflate într-o relaţie de genul  şefă-angajată , trebuie să mă iau singură de urechi şi să mă pun să mă înscriu pentru un internship în vreme ce-mi explic mie că nu le ştiu pe toate.

Apoi am zis că-s şi frustrată – dar ştiu că  vina mea că nu am tot ce-mi doresc. Eu am ales stilul ăsta de viaţă, nu am de ce să mă oftic că  câştigă mai bine ca mine deşi e mai prost pregătit decât mine.Iar în zilele în care mă trezesc fericită că am o viată altfel chiar nu-mi mai zboară mintea la aşa ceva.

Am ajuns la concluzia că-mi lipseşte smerenia. Şi scriind cuvâtul ăsta îmi apare un zâmbet tâmp pe faţă. Eu nu folosesc cuvântul ăsta, nu l-am mai auzit rostit de cineva de la orele de religie din şcoala generală. Dar “umilinţă” nu-mi place, “obsecviozitate” sună tare chinuitor pentru limbă iar “supunere” din nou mă face să mă încrunt.

Doar mie îmi lipseşte smerenia? Adică ştiu că prinţesele din regatul Hi5istic nu au nevoie de aşa ceva, dar altcineva are? Şi dacă tot am pierdut-o… de unde fac rost de alta fără să-mi primesc un şut în fund atât de dureros cât s-o îngop pe Tara şi să mă angajez la McDonald’s sub o altă identitate, făcând rost (în 20 de ani de vândut cartofi prajiţi) de destui bani pentru a-mi plăti o opereţie estetică?

Tags: smerenie