Eu şi nefericirea mea

Poate că şi lucrurile rele au un rol al lor, dar de fiecare dată când se întâmplă ceva rău îţi schimă şi planurile şi aspiraţiile şi relaţia cu toţi cei din jurul tău. În mai toate cărţile citite întâmplările rele le fac pe personajele principale să fie mai  puternice, să-şi redescopere prietenii, să regăsească pielea aia aspră care te scoate în viaţă de pe un câmp de luptă.

Poate că aşa e şi în realitate, deşi acum, la o oră şi un pic după o veste foarte proastă, mă simt ca o broască aflată pe o masă de disecţie văzând luciul lamei bisturiului într-o mână tremurândă. De un an şi ceva îmi tot spun că trebuie să mai rezist un pic, că în cele din urmă lucrurile se vor rezolva şi că o să pot să-mi fac griji din acelea penibile de tipul “vai, dacă poluă mâine va trebui să-mi prind părul în coadă că-l întrept degeaba”. Mă târăsc dintr-o lună în alta şi mai zâmbesc din când în când dar sunt în continuare nefericită. Mereu mi se pare că ştiu care e lozul câştigător dar îmi mai lipsesc 5 bani să-l cumpăr, sau că mi se pune piedică cu 2m înainte de finish.

De o lună şi un pic îmi vine să-mi smulg părul din cauza frustrării. Muncesc de printr-a 10-a şi totuşi nu sunt un candidat eligibil pentru un credit, contractele de cedare de drepturi de autor nu impresionează pe nimeni. Gândit şi scrisul se pare că nu sunt muncă. Aşa că rămân zăcând în nefericirea mea, aşteptând să mai treacă o vreme şi poate atunci o să am voie să încep şi ceea ce vreau. Şi cum zac eu în nefericirea mea mai vin şi câteva veşti proaste să-mi dea câte un picior în burtă…

Tags: probleme