N-au fiţe, nu se umfla-n pene şi nu conduc câte un X5, în schimb au cele mai bune argument din lume şi multă încredere în ei şi-n tinerii de vârsta lor. Și argumentele astea le-au adus Nicoletei Lupea şi lui Dan Cristea titlul de campioni mondiali la debate.

“Ne vedem duminică la ora 11. Aceeaşi moţiune”. Lucrul ăsta e scris, culmea, într-un tabel de pe site-ul unui liceu și nu e o modalitate codată de a chema oamenii la vreun meci de baschet. E vorba de un anunț pentru cei care se adună săptămânal la clubul de debate. Ca sa ajungi la 11 la liceu ar trebui să pleci de-acasă pe la 10, 10:30, asta dupa ce te-ai dezmeticit bine şi ţi-ai adunat hârtiile pe care ţi-ai notat argumentele şi ţi-ai pus în rucsac studiile pe care le-ai căutat pe net sau prin biblioteci o săptămână întreagă.

Meet Nicoleta & Dan!

Nicoleta Lupea are 24 de ani, Dan Cristea tot atât şi sunt primii campioni mondiali la debate din România. Au reprezentat Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj atât la Campionatul European cât şi la Campionatul Mondial şi la Campionatul de la Oxford la categoria ESL (English as a second language) şi au câştigat toate cele trei competiţii. Vorbim serios? Da!

De văzut i-aţi văzut cu siguranţă la TV într-un spot din campania “Eu Pot”, argumentând pro şi contra socializării online, playback-ului şi a examenelor. De auzit despre performanţa lor, e posibil să nu fi auzit. După cum spune şi Dan, România nu are o cultură a dezbaterilor aşa ca e greu să remarci o ştire despre performanţa celor doi între două bălăcăreli politice și trei știri mondene cu iz de bârfă.

Dacă îi întrebi ce le-au adus titlurile de campioni mondiali la debate pe lângă respect şi faimă, o să-ţi spună că încrederea că pot oricând convinge pe cineva, dacă găsesc argumentele drepte – “e mare lucru, parcă e totul mai uşor când ai încredere.” Titlurile câştigate le-au mai adus şi o uşurare sufletească. “Au fost atâtea eforturi, atâtea frustrari acumulate din cauza lipsei de resurse, aşa un capital de pasiune şi entuziasm investit, încât, atunci cand am ridicat Cupa, a fost ca o eliberare”, spune Dan.

10.000 de ore de muncă pentru succes

Nicoleta ştie. Trofeele adunate în ultimii ani sunt dovezi palpabile. Într-un colţ uitat de lume al motorului de căutare numărul 2 din lume, adică pe tărâmul video al YouTube există un clip video de 3 minute şi 17 secunde care te face să-ţi descrețești fruntea şi să asculţi. Nu e cu manele, nici cu vreun copil de 7 ani conducând pe contrasens. E cu un mesaj al Nicoletei către tinerii de vârsta ei în care explică cum vede ea succesul. “Citeam într-o carte că 10.000 de ore reprezintă standardul de care ai nevoie pentru a deveni performant, pentru a atinge excelenţa într-un domeniu. Şi eu chiar cred asta. În momentul în care eu am depus 10.000 de ore în dezbateri academice am reuşit să devin campioană mondială şi să fiu cea mai bună în acest domeniu” zice Nicoleta şi zice bine. Ea ne demonstrează că nu a fost teleportată de pe o navă extraterestră direct într-o sală de dezbateri – şi ea vede nonvalorile promovate peste tot şi totuşi îndeamnă tinerii să creada în ei. Munca e secretul ei şi crede că ar trebui să fie şi al altora.

Debate e locul ăla unde merge Dan să se certe cu toţi, si după asta vine fericit acasă

Dan spune că cei care se apucă de debate sunt “liceenii care caută provocări, şi care vor să se facă auziţi”. Se bucură sincer că liceele româneşti umplu sălile atunci când se face un debate demonstrativ. Îi place mult şi că liceeni noştri cred că e cool să înveţi să vorbeşti informat şi persuasiv despre un subiect. “Mereu mi-a plăcut asta la noi; în Vest, liceenii vin la debate pentru că e în programă, pentru că e materie obligatorie. La noi, vin după-masa la debate, sacrificând din timpul lor liber. Asta îmi dă încredere pentru viitor.”

După ce ajungi debater şi dedici mult timp dezbaterilor, apar şi întrebările din partea membrilor mai în vârstă ai familiei tale. Atunci nu mai trebuie le explici doar ce e ăla un “gadget” dar şi ce e aia debate. Dan spune ca stârneşte multă nedumerire încercand o explicaţie temeinică pentru ce e debate-ul când e întrebat de către oameni care fac ochii mari când aud cuvântul debate ieşind din gura cuiva. “România nu are încă, în mod clar, o cultură a dezbaterilor publice. Şi atunci folosesc mereu o remarcă facută de o prietenă de-a mea care încerca să îi explice unei alte prietene că eu nu pot veni la un Revelion din cauza unei competiţii de debate. Întrebată fiind ce e de fapt debate-ul ăsta, ea a explicat: “Ah, ştii tu, locul ăla unde merge Dan să se certe cu toţi, si după asta vine fericit acasă”.

Ca în orice altă competiţie şi în debate există mici rivalităţi, dar huiduielile şi seminţele lipsesc întotdeauna din sala în care se desfășoară o dezbatere. La nivel de facultăți nu există un circuit competiţional bine conturat. Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică are doar câteva cluburi de debate pentru studenţi, iar universităţilor din ţară le lipsesc fondurile pentru competiţii majore. În licee însă există şi acest circuit, ceea ce reprezintă un teren fertil pentru rivalităţi şi orgolii.. Dan îşi aminteşte că pe vremea când făcea el liceul, rivalitatea tradiţională, indiscutabilă, era Cluj – Ploieşti şi era o rivalitate frumoasă.

În lumea mică a debatingului exista şi vedete, iar când ai o astfel de vedetă ca adversar te simţi onorat. E o mare cinste să lupți cu un partener redutabil, te bucuri de respectul celorlalţi când câştigi dar trebuie să ştii şi să-ţi arăţi şi tu respectul când câştigă adversarul.

După câteva luni de debating încep să apară frustrările când partenerul tău de discuţie nu înţelege că există reguli. Tot Dan spune că e greu să discuţi sau să negociezi cu cineva care răcneşte pentru a îşi impune punctul de vedere, şi nu îţi permite replica. Sau cu cineva care foloseşte violenţa verbală drept argument. Dar el susţine că şi în astfel de cazuri, un orator bun trebuie să poată să găsească pârghiile pentru a îşi atinge obiectivele. Numai că trebuie să ţină mereu minte că unele bătălii merită pierdute, şi unele discuţii nu merită purtate.

Te bagi?

Nicoleta şi Dan nu ne-au minţit, ne-au spus că e nevoie de multă muncă pentru performanţă. Acum că ţi-am stârnit curiozitatea, îţi spunem şi unde poţi să faci debating. Primul loc unde trebuie să cauţi un club de debate e site-ul ARDOR – Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică. Împărţită în mai multe organizaţii – Banat, Muntenia, Transilvania, Transilvania Disputa, Moldova şi AES, ARDOR are la nivel naţional 65 de cluburi pentru elevi şi 11 pentru studenţi. Pe lângă cluburile ARDOR, există şi unele independente în liceele şi universităţile din ţară.

Articol apărut în ON, numarul 8/2009

Prima data cand am fost pe la Free Communication era si prima zi de greva a Metrorex, asa ca pe la 9 si un pic imi fumam tigarile de dimineata in Pipera, uitandu-ma la un bulevard Dimitrie Pompeiu unde masinile pareau captive in niste coloane ce nu se miscau sub nicio forma. In dimineata asta iar imi fumam tigarile de dimineata prin Pipera, la intrarea in cladirea in care sunt si cei de la Free, doar ca de data asta nu mai era greva la metrou.

Bai, zise Tara dragastos, facand ochii mari si dandu-si o suvita de par dupa ureche: eu n-am prea vazut intrari de uzine si fabrici in momentul in care se intra sau se iesea de la munca… Dar azi dimineata am vazut miile astea de oameni care ieseau de la metrou grabiti sa ajunga mai repede la desk-urile lor din cladirea multinationalei, oricare ar fi fost ea… si mi-am dat seama ca eu sunt destul de norocoasa, desi ma plangeam ieri ca mi-e dor de freelancing…

Oamenii astia n-au voie sa-si puna o versiune mai noua de Explorer, cum sa visezi la teme funny pentru Chrome? Unii dintre ei ar trebui sa vada ce posteaza lumea pe net despre companiile lor si totusi ei n-au voie pe YouTube… Ei nu se joaca din cand in cand Little Big Planet sau Age of Empires in camerele lor de gaming, nu isi asculta colegii cantand la chitara si cand pleaca de la birou privesc in gol pe geamurile vagonului de metrou…

BTW, escape from cubicle nation.

Din seara asta imi amintesc ca eram la birou, pe balcon  la o tigara cu ala micu’ care s-a intors din Barcelona si acum e chinuit la Kubis, aka Cosmin aka Yozness, si-am avut revelatia ca e 7 si-un pic. Neuronu-mi se lovea violent de peretii cutiei mele craniene si zgomotele pareau a fi: Lecturi Urbane! Prezentare! Lecturi Urbane! Prezentare! Eh, jobul a invins pana la urma.

Inainte de asta am brainstorm-uit si am stat cu ochii in monitor toata ziua. Imi iubesc jobul, eu sunt aia care face lucrurile alea faine de care unii aroganti ofticosi de prin blogosfera doar scriu, dar din cand in cand mi se face dor de freelancing.

Acum jumatate de an,  noaptea facem content writing pentru clienti straini iar ziua citeam si aveam grija sa am o viata sociala de invidiat. Mergeam si la Lecturi Urbane, aveam timp si de Soup Nights si de intalniri de toate felurile. Adormeam la 3 sau 4 si puteam sa ma trezesc la 7 si sa fiu mai  energica decat daca mi s-ar fi administrat RedBull intravenos. Ma simteam copil, ma jucam mult, nu-mi dadeam seama de numarul real de oameni cu grave deficiente intelectuale ce misunau pe strazi si ma minteam in fiecare zi ca sunt independenta si ca o sa cresc frumos.

Pana intru in concediu o sa mai ratez “chestii”, n-o sa-mi mangai cu saptamanile cainele, o sa mai trimit e-mailuri cu “sorry, dar n-am mai avut vreme” si o sa ma mint in continuare ca o sa ma prind cum e cu bilocatia, dar macar am cei mai faini colegi din lume.

]]> http://duveanu.wordpress.com/2009/11/21/jonathan-safran-foer-despre-vegetarieni-si-animale/feed/ 3 Tara D. http://duveanu.wordpress.com/2009/11/19/viitorul-se-vede-social/ http://duveanu.wordpress.com/2009/11/19/viitorul-se-vede-social/#comments Thu, 19 Nov 2009 08:44:12 +0000 Tara Duveanu http://duveanu.wordpress.com/?p=2265 ]]>

Totul a pornit de la Marketing360. Pana acum o saptamana nu mi-am pus niciodata intrebarea “ce se va intampla de la anul incolo?” si m-am descurcat invatand lucruri noi in fiecare zi.

Din punctul meu de vedere, 2010 aduce:
• Consumatori care interactioneaza cu (si filtreaza) mesajele publicitare
• Consumatori care isi fac propriile mesaje publicitare
• Campanii ce pot fi masurate
• Companii care se ocupa singure de media planning & buying

De ce spun eu chestiile astea? Pai, deschide-ti browserul (si sper ca nu e un Internet Explorer), intra pe Google si tasteaza “ad blocker”. Da un click pe search si o sa ai parte de o revelatie. Sunt 81.000.000 de rezultate pentru “ad blocker”. E foarte clar ca oamenii s-au saturat de orice fel de reclame.

Si pentru ca oamenii s-au saturat de orice fel de reclame incep sa fuga spre social media, unde continutul care ii intereseaza vine ca prin minune, fara sa caute prin zeci de pagini pentru a descoperi acel articol care ii interesa. Jason Falls, de la Social Media Explorer, spunea ca agentiile de media buying sunt ultimele bastioane ale oamenilor care nu inteleg ca oamenii au fugit spre social media tocmai pentru a scapa de durerile de cap cauzate de marketingul traditional.

Dintr-un studiu al IBM Institute for Business Value aflam acum ceva vreme ca doua treimi din executivii ce lucreaza in departamentele de Advertising  se asteapta la trecerea a 20% din banii cheltuiti pe formatele impression-based la formatele impact-based in cel mult 3 ani.

Niciodata nu m-am gandit ca as putea spune despre un film ca e ca un ceai de fructe intr-o seara de iarna sau ca o bomboana din ciocolata fina. Te atinge si nu te rupe in doua, iti aminteste de propriile limite si te inspira. Mi-a placut. L-am vazut in seara asta la Europa, stand singura in penultimul rand.

Am fost ieri să-mi vând un rinichi să mai plătesc nişte lucruri prin oraş şi în drum spre casă m-am reîntâlnit cu hoţul meu de buznare preferat. E un nene pe la 45 de ani, firav, cu ochii albastri şi multe riduri pe faţa-i nerasă de 3-4 zile. Umblă mereu cu un rom/ţigan după el, că doar aşa umblă hoţii de buzunare, în tandem.

Aseară, dau să cobor dintr-un 66 în Dna. Ghica şi îmi aud un buzunar foşnind. Mă uit la al meu buzunar în care încerca să intre mâna lui nenea hoţul şi aproape mă bufneşte râsul. Având o simplă bucăţică de ţiplă în buzunar, mă întorc foarte calmă spre nenea şi îl intreb foarte politicos “şi, aţi găsit ceva interesant? În buzunar, zic.” Iar el, la fel de cam, îmi spune că n-am găsit nimic interesant. Ei, de la micro-discuţie la coborâtul propriu-zis din 66, au mai trecut 12 secunde. Par tare lungi când ai în spate un hoţ de buzunare…

La nenea ăsta mi se pare interesant că e a doua oară într-o săptămână când încearcă să-mi fure ceva pe traseul Dna. Ghica – Fundeni. Prima dată mă întorceam acasă de la birou şi mă simt trasă uşor de rucsac şi când mă întorc îl văd cu coada ochiului pe nenea în luciul unei ferestre de bodegă manelistă retrăgându-şi mână. E evident că nu se pricepe. Dacă eu, zeiţa blegilor şi a fraierilor, mă prind că vrea să mă buzunărească, cum să nu se prindă şi altcineva?

Am văzut că-i fain să porţi baggies şi pentru că n-ai cum să nu vezi un hoţ cocoşat lângă tine încercând să-şi dea seama unde ţi se termină buzunarele – la genunchi sau la glezne… Ah, să nu vă aşteptaţi să-i rărească poliţia pe ăştia…

* Nu m-am dus si la gala Internetics. Ar fi fost a 4-a seara consecutiva in care sa ajung foarte tarziu acasa, dupa o seara de marti petrecuta la o deschidere de mall, una la #BeerTweetMeet si una la un party la Kubis.

* Mi s-a parut un gest frumos din partea lui Adrian sa ma treaca pe o lista a influentatorilor de pe Twitter. Am sacrificat invitatia la Green Social Media pentru o intalnire cu un om important pentru SN si prezenta la birou, unde am si muncit, dar i-am si spus lui Vlad La Multi Ani si ca ne e tare drag.

* Mi s-a parut amuzant ca in Avantaje de noiembrie e un mic material despre SoupNights iar in ON (customer magazine Vodafone) un material scris de mine despre Dan Cristea si Nicoleta Lupea, campioni mondiali la debate. Partea funny e ca ma bucura mai mult materialul scris de mine, decat materialul despre mine si SN.

* Cosmin aka yozness e noul meu coleg la Kubis. Daca ORICUM va suna cunoscut intelegeti si de ce sunt multumita ca el a fost alesul.

* Saptamana asta am inceput sa scriu pe re:fresh, ca modalitate de a invata, de a deveni mai serioasa, de a ma antipatiza si alta lume decat PR-itele.

* Anca Echim se apuca de consultanta de marketing pentru ONG-uri si dupa ce ne-am vazut intr-una din zilele trecute SoupNights se poate bucura ca are de acum in echipa si un om care se pricepe ceva mai bine decat mine la atragerea de fonduri.

* Sheila imi e din ce in ce mai draga.

Poate că şi lucrurile rele au un rol al lor, dar de fiecare dată când se întâmplă ceva rău îţi schimă şi planurile şi aspiraţiile şi relaţia cu toţi cei din jurul tău. În mai toate cărţile citite întâmplările rele le fac pe personajele principale să fie mai  puternice, să-şi redescopere prietenii, să regăsească pielea aia aspră care te scoate în viaţă de pe un câmp de luptă.

Poate că aşa e şi în realitate, deşi acum, la o oră şi un pic după o veste foarte proastă, mă simt ca o broască aflată pe o masă de disecţie văzând luciul lamei bisturiului într-o mână tremurândă. De un an şi ceva îmi tot spun că trebuie să mai rezist un pic, că în cele din urmă lucrurile se vor rezolva şi că o să pot să-mi fac griji din acelea penibile de tipul “vai, dacă poluă mâine va trebui să-mi prind părul în coadă că-l întrept degeaba”. Mă târăsc dintr-o lună în alta şi mai zâmbesc din când în când dar sunt în continuare nefericită. Mereu mi se pare că ştiu care e lozul câştigător dar îmi mai lipsesc 5 bani să-l cumpăr, sau că mi se pune piedică cu 2m înainte de finish.

De o lună şi un pic îmi vine să-mi smulg părul din cauza frustrării. Muncesc de printr-a 10-a şi totuşi nu sunt un candidat eligibil pentru un credit, contractele de cedare de drepturi de autor nu impresionează pe nimeni. Gândit şi scrisul se pare că nu sunt muncă. Aşa că rămân zăcând în nefericirea mea, aşteptând să mai treacă o vreme şi poate atunci o să am voie să încep şi ceea ce vreau. Şi cum zac eu în nefericirea mea mai vin şi câteva veşti proaste să-mi dea câte un picior în burtă…

Acum ceva vreme, cand avem blogul pe un domeniu .eu, el se numea “Confesiuni” dar nu povesteam lucruri intime, ci situatii in care s-ar fi putut regasi si alti oameni. Aseara cu o pseudo-prezentare facuta cu tastatura pe genunchi cu o noapte in urma, m-am prezentat la HotCity Live. Am vorbit prima si mi-am dat seama ca mi-e greu. Desi vreau sa incurajez oamenii sa se apuce de proiecte frumoase, nu pot sa-i mint, sa le spun spun ca e simplu, ca vor gasi sprijinul oricarei companii/persoane. In “real life” lucrurile se misca foarte greu. Si acum am mici probleme in viata personala din cauza “sacrificiilor” legate de Soup Nights. Dar nu-mi pare rau ca trag de mine, a meritat tot efortul.

Aseara am spus si lucruri pe care nu le-am spus in alte imprejurari. Pur si simplu m-am simtit ca printre prieteni (ceea ce era si purul adevar in ceea ce-i privea pe multi dintre cei prezenti in Verde Cafe). A fost o seara frumoasa si i-am ascultat cu atentie si pe Adrian Ciubotaru si pe Dan Dumitrescu si pe Bogdan Theodor Olteanu, am de invatat in continuare multe lucruri.